CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 96 / 2013

Dosar nr. 107 / 2013

 

AVIZ

referitor la propunerea legislativă  pentru modificarea art.112 alin.(6) din Legea nr.1/2011, Legea educației naționale, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.18/10.01.2011

 

Analizând propunerea legislativă  pentru modificarea art.112 alin.(6) din Legea nr.1/2011, Legea educației naționale, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.18/10.01.2011, transmisă de Secretarul General al Camerei Deputaților cu adresa nr.Plx 53 din 19.02.2013,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

            În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

            Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observații și propuneri :

1. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art.112 alin.(6) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Prin obiectul său de reglementare, propunerea legislativă se încadrează în categoria legilor organice, fiind incidente prevederile art.73 alin.(3) lit.n) din Constituția României, republicată, iar în aplicarea art.75 alin.(1) din Legea fundamentală, prima Cameră sesizată este Camera Deputaților.

2. Semnalăm că alin.(6) al art.112 a fost modificat prin Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, act normativ care va intra în vigoare la data de 1 februarie 2014. Potrivit acestei intervenții legislative, alin.(6) este alcătuit numai din actuala teză întâi, menținând soluția legislativă de schimbare a destinației bazei materiale numai cu avizul conform al ministrului, dispozițiile tezei a doua regăsindu-se, într-o redactare corectă, în noile alineate (7) și (8) introduse prin același act normativ.

În această situație, dacă propunerea legislativă va fi adoptată după intrarea în vigoare a Legii nr.187/2012, intervenția ar trebui să vizeze alin.(6), astfel cum a fost modificat prin această lege, adică textul alcătuit dintr-o singură teză.

3. Pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, titlul trebuie reformulat, astfel:

„Lege pentru modificarea art.112 alin.(6) din Legea educației naționale nr.1/2011”.

4. În aplicarea art.47 alin.(3) din Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este necesar ca norma care dispune modificarea actului de bază să constituie articolul unic al proiectului, cu următoarea redactare:

„Articol unic. - Alineatul (6) al articolului 112 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.18 din 10 ianuarie 2011 se modifică și va avea următorul cuprins:”

În continuare, se va reda textul propus în raport cu norma în vigoare la data adoptării prezentei propuneri legislative.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș  ILIESCU

 

București

Nr.